Poganul

Soarili s-o dus s-apună
După sat, în văgăună,
Ş-o lăsat noapcea să vină
Cu stele şî lună plină.
Multă-i neaua, jieru-i mare.
O-ngheţat apa-n căldare
Şî s-o pustiit tăt drumu.
O-ngheţat până şî fumu
Dân coşuri şie-nşâră-n stele
Căşâle, ca pă mărjiele…
Io mis la căldură-n casă,
Dă jier, prea puţân îmi pasă.
Az, anume, mi-am luat rolu
Să biau vin d-ăl fiert cu şolu.
Ameţât ş-ostănit uşor,
Hait! M-am trâncit după cuptor,
Pă un prişi făcut dân scânduri
Şî mă las furat dă gânduri.
Iele curg şî prind să vină
Ca şî vinul la slăvină.
Iaca primul: „Moşu Prica.”
Toţ vecinii îi şciu frica,
Că-i mărunt el la statură
Da îi rău şî mare-n gură,
La obraz roş ca ciurcanu;
Tăţ l-or bocezat „Poganu”.
Hai, să vă spun una bună:
Lu moş Prica îi căşună
Ş-o strâgat: -Nevastă, Chivă,
Cie du la coperativă,
Să cumperi un radio mare,
Bun dă vorbă şî cântare!
Schimbă baba numa latu,
Dusă-i să ia aparatu.
Intră baba în ducheană,
Tare bine bagă-n samă.
Târguieşce, probăleşce,
Iaca ăsta-i. Îl plăceşce.
Nu-i uşor da nişi prea greu.
Îl leagă în lepegeu
Şî îl pune bine-n roabă.
Hai, cu iel acasă, babă!
Cum ajiunje-l pune-n priză.
Na! Iaca prima surpriză:
O pornit. Auz? Vorbeşce!
Numai că-i pă ungureşce.
-Nu-i bai, iuce zâce moşu,
Şî să unflă ca cocoşu.
-Mai târzâu poace să schimbă
Şî vorbeşce-n a mea limbă.
Dup-un şieas dă mers p-afară,
Intră şî-i dă drumu iară.
Radiou cum porneşce
Îi dă iar pă ungureşce.
Moşu-atunci îş piege crezu,
Iuce cum îi titirezu
Ia în mân-o boată bună
Şî pă babă îş căşună:
-Dare-ar dracu-n rânza tea!
Cum ai ales baş aşa,
Radio să mă căznească
Cu limba lui ungurească?
O ieşci proastă cum îi bâta,
Nu şcii nişi măcar atâta,
Să aleji, pă cum gângesc,
Un radio d-ăl românesc?
Scapă, babo, d-aşa limbă
Şî ce du iuce şî-l schimbă!
Că dă ce pocnesc la ţastă,
Mă scăp eu d-aşa nevastă!
S-o-ntors baba-n măgăzână,
Plânsă, cu radio în mână,
Îi spune la vânzătoare,
Care-i marea supărare.
Vânzătoarea îi arată
Rociţa puţân crestată,
Pă care-o suşieşci cu-o mână,
Cu puţânu-atâta până,
Radio, cum şcie rostu,
Schimbă la nevoie, postu.

poezie scrisă de tatăl meu,
învăţător Ioan Văcariu